jump to navigation

Ghicitoare: din cei 5,5 milioane €, cât i s-a promis senatorului Feldman pentru ajutor şi minciunele? august 31, 2011

Posted by atitudini in Politica in sectorul 6.
Tags: , , , , , , , ,
7 comments

Am promis o continuare la articolul de ieri. Pentru că există o plăcere subtilă în atacul la persoană, mai ales când persoana e publică şi te minte în faţă, voi continua cu o mică piedică la nenea senatorul Feldman.

Trecând peste penibilul omului pe care îl cheamă Feldman, îi e ruşine cu propriul nume, dar îl  foloseşte înainte de alegeri când cere ajutor (comunitatea evreiască din România ştie la ce mă refer), mă gândesc cât de penibile vor fi explicaţiile “dramaturgului, prozatorului şi politicianului român” prins cu ruşinea în public. Asta dacă le va da vreodată.

De ce explicaţii?

Păi, pe 3 august 2011 a fost o dezbatere la primăria sectorului 6 pe tema Cinematografului Favorit (asta în urma scandalului din şedinţa de consiliu din iulie). Feldman, persoană importantă, normal că a fost în prezidiu să-l susţină pe primar.

Şi de dramaturg şi prozator ce e, l-a luat gura pe dinainte, bagând nişte gogoşi:

minciunile lui Radu F. Alexandru

minciunile lui Radu F. Alexandru

Sursa: procesul verbal al dezbaterii – pagina 18 (link-ul original aici, cât o mai funcţiona…).

Partea frumoasă e că am şi fragmentul audio (un reportofon în plus sau în minus la prezidiu nu mai conta…).

Dar de ce e minciună? Cum poate fi dovedit?

Simplu… Tot ce spui în Parlament, rămâne înregistrat. Cu atât mai mult atunci când e vorba de buget!

Aşa că am luat ultimele 2 proiecte de buget (2010 şi 2011), ţinând cont că Cinematograful Favorit e la primăria 6 doar din martie 2010, şi le-am verificat.

Buget 2010:

Buget 2011:

Dintre miile de amendamente depuse şi respinse sau aprobate, doar cele ale senatorului Feldman nu apar nicăieri. Nu că sunt pe alte teme… nu există niciun amendament depus de vreun senator pe nume Feldman. Credeţi că le-a depus sub pseudonim??? :)

Nimic nou sub soare cu ceea ce face domnul Feldman. A avut profesori buni… Băselică, Boc, Woodrea... Mai ales Woodrea! Să ne amintim de savuroasa “sunt o admiratoare a doamnei Udrea:)

Dragi bucureşteni, dragi locuitori ai cartierului Drumul Taberei... bucuraţi-vă că i-aţi dat votul. Sper că vă simţiţi reprezentaţi! Sper că apreciaţi şi mâna caldă a senatorului atunci când vă intră în buzunar…

Şoapte din umbra victimei mai 21, 2011

Posted by atitudini in Politica pe malul Dambovitei.
Tags: , , , , , , , , , , ,
7 comments

Sunt unii (mulţi?… puţini?…) care pentru a doua oară văd o victimă în mijlocul Bucureştiului.

Prima dată, victima era cheală, plângea,

şi era proaspăt suspendată. A funcţionat!

Acum victimei i-a crescut părul, chiar blond, umblă pe vârfuri 
Şi acuză găştile şi politicienii de misoginism… Tare!

Şi nu e bine să vorbim despre asta pentru că o victimizăm şi mai tare…

O să îi meargă?

Păi unii o iubesc necondiţionat.

Alţii o iubesc, pentru că dacă n-o iubesc mor de foame.

Unii îi urăsc mai mult pe ceilalţi.

Alţii sunt ajutaţi s-o iubească prin campanii imbecile precum cea cu “votezi <<NU>> sau suferi de <<NESIMŢIRE>>”.

Pentru nehotărâţi, există însă textele de mai jos, cu tot cu autori:

1: Elena Udrea, 18 ianuarie 2011 (sursa: articol pe blogul personal)

Iar în momentul în care dezbaterea se va încheia, nu avem decât să ne prezentăm cu toţii în faţa bucureştenilor şi să le cerem opinia. O astfel de decizie trebuie neapărat să fie luată ca urmare a unui vot. De aceea, propun referendum pentru adoptarea Legii Capitalei. Pentru că nu vreau să fie privit ca un act politic discreţionar şi pentru că bucureştenii merită să fie informaţi despre problemele reale ale Capitalei şi despre ce putem schimba în bine.

2: Elena Udrea, 5 aprilie 2011 (sursa: articol pe blogul personal)

Încă din ianuarie, am spus că nu se va lua vreo decizie fără organizarea unui referendum. Reiterez aici această idee: avem nevoie de consultarea bucureştenilor şi nu se va lua nicio hotărâre împotriva voinţei acestora. Când urnele vorbesc, politicienii trebuie să tacă.

3: Elena Udrea, 14 aprilie 2011 (sursa: articol pe blogul personal)

Ce-şi imaginau Ponta, Antonescu, Chiliman şi Piedone: că noi vom face cale-ntoarsă doar pentru că ei au lansat o campanie de atac la persoană împotriva mea? Iată că s-au înşelat. Suntem decişi să mergem până la capăt cu referendumul. Să-i întrebăm pe bucureşteni asupra mai multor probleme punctuale cu care se confruntă şi care-şi pot găsi rezolvare în perioada următoare, dacă se produce o schimbare administrativă semnificativă.

4: Elena Udrea, 14 aprilie 2011 (sursa: alt articol pe blogul personal)

I se oferă bucureşteanului posibilitatea de a alege în mod real. Întrebările sunt clare şi simple. Acoperă în mare măsură tema principală a Legii Capitalei. Am fi făcut o mare greşeală dacă reduceam referendumul la o singură întrebare. Bucureştenii trebuie să decidă cum va arăta Bucureştiul în 10-20 de ani, nu politicienii. Iar pentru asta, referendumul trebuie să cuprindă un set de întrebări legate de dezvoltarea oraşului.

5: Elena Udrea, 18 mai 2011 (sursa: declaraţie către Mediafax)

Încă de la început am afirmat că Legea Capitalei, o lege a modernizării municipiului Bucureşti, trebuie să fie adoptată de Parlament după informarea şi consultarea cetăţenilor…

…Este evident că, în aceste condiţii, referendumul nu îşi atinge obiectivul urmărit de PDL, acela de informare corectă a bucureştenilor, fiind doar un instrument de manipulare în mâna PSD şi PNL.

Ce s-a întâmplat între citatul 4 şi 5? Păi a vorbit prima victimă. Aia cheală şi plângăcioasă.

6. Traian Băsescu, 18 mai 2011 (sursa: declaraţie într-o conferinţă pe alte teme, normal)

“Nu este nevoie de referendum aici, Parlamentul hotărăşte dacă se desfiinţează sectoarele Bucureştiului”, a spus Băsescu. El a menţionat că este posibil ca cetăţenii să nu fie mulţumiţi de o astfel de decizie, dorind să aibă primar de sector. “Dar cetăţenii nu ştiu ce este în spatele primarului de sector”, a spus preşedintele la conferinţa organizată de Ziarul Financiar.

Nu sunt primul care a remarcat cele de mai sus. Cred că Iosif Buble a scris primul.

Acum, după cele de mai sus, sunt curios: cine-i victima? Blonda sau omul cu ştampila?

Iar dacă omul cu ştampila citeşte cele de mai sus şi tot crede în inocenţa “Legii Capitalei” şi a motivaţiei ce o pune în mişcare… atunci îmi pare sincer rău pentru respectivul.

Şi mai rău îmi pare de cei care nu vor avea şansa să se informeze. Aşa că dacă treceţi pe aici şi credeţi că merită, daţi mai departe.......................

Şoc!!! mai 18, 2010

Posted by atitudini in Atitudini.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
21 comments

Paragraful de mai jos a apărut ieri pe Ziare.Com, sub semnătura lui Constantin Răcaru:

Potrivit lui Mihai Tanasescu, cea mai mare suparare a delegatiei FMI nu a fost deficitul urias sau vreo alta tinta ratata. Reprezentantii fondului au fost socati de lipsa de strategie pe care au gasit-o la Bucuresti.

Nu am reuşit să găsesc contextul original (poate îl are cineva) dar mi se pare că merge perfect cu declaraţia următoare, făcută pe 6 mai (Băsescu, normal, în multiplele sale calităţi: Preşedinte de ţară, Prim-Ministru, Preşedinte de partid, tată de EBA, tătuc, personaj infailibil etc.):

Nu pune nimeni problema remanierilor. Ce ne trebuie acum e stabilitate şi încredere.

La care se adaugă vestita bomboană de pe colivă:

Cred ca avem nevoie de solidaritate in momentul de fata, daca vrem sa nu impingem tara intr-o situatie ca cea a Greciei… Solicit tuturor sase luni in care sa dea o sansa Romaniei pana la sfarsitul anului. Aplicarea acestor masuri dure, grele pentru populatie, si va rog sa ma credeti ca imi e extrem de greu sa ma gandesc cum primeste un pensionar sau un salariat astfel de masuri…

Adică, în traducere, discursul portocaliu sună aşa:

  1. Nu avem nicio strategie (la 16 luni de la preluarea guvernării). Avem doar o excelentă strategie pentru furt.
  2. Am vrut să-i aburim inclusiv pe cei de la FMI.
  3. Când am văzut că nu merge am pus pe masă ce s-a găsit.
  4. Acordăm în continuare sprijin “Guvernului” (de parcă ar exista aşa ceva dincolo de structura dedicată furtului)
  5. Vrem linişte (cel puţin până la finalul anului).
  6. Vrem solidaritate.
  7. Banii să îi dea pensionarii, profesorii, medicii, studenţii, nou-născuţii etc.

Iar noi ce facem?

Păi avem două variante: ieşim în stradă (sau susţinem protestele) sau susţinem actualul Prim-Ministru (Băsescu) şi ce înseamnă el.

Pentru cei cu opţiunea 2… să nu ceară clemenţă când o să explodeze mămăliga. S-a trecut de mult timp de nivelul jocurilor politice şi a intereselor de partid. Acum se joacă viitorul României pentru următorii 15-20 ani!

MIERCURI, 19 MAI 2010, ORA 10.00,

ÎN FAŢA GUVERNULUI!

VINO ŞI TU!

Două “grele”: 1. Operaţiunea “Taurul” şi 2. Tensiuni între Băsescu şi adevarţii “moguli” ai lumii decembrie 12, 2009

Posted by atitudini in International, Politica in Romania.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
4 comments

1. Operaţiunea “Taurul” (citită pe blogul Roxanei, via Ovidiu Ohanesian)

Mai mulţi angajaţi ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) Satu Mare, afirmă că în data de 6.12.2009, începând cu ora 13.40, moment în care Mircea Geoană îl depăşea cu mai mult de 5 procente  pe Traian Băsescu, a fost pus în aplicare un plan de rezervă (planul B), la ordinul generalului Marcel Opriş, şeful STS, şi sub coordonarea vicepreşedintelui PDL Adriean Videanu. Concret, STS Satu Mare a avut o derivaţie secretă din schema STS conectată la un server din sediul central al PDL din Aleea Modrogan, având numele de cod „Taurul”. Toate judeţele au avut derivaţie din reţeaua principală, mai puţin municipiul Bucureşti. Potrivit surselor STS, în noaptea de 6 spre 7 decembrie, la ora 3,15,  toate derivaţiile au fost dezafectate sub directa supraveghere a generalului Marcel Opriş, fiecare judeţ decuplându-se pe rând după ce s-au închis şi cheile pe datele finale. Despre acest fapt ştiu doar şefii judeţeni ai STS şi cadrele tehnice, respectiv, doi subofiţeri care au realizat conexiunile. Toate conexiunile au fost operaţionale cu data de 06.12.2009, ora 1,30. Afirmaţia că toate datele au fost transmise prin intermediul telefoanelor mobile şi a telefonului guvernamental (T.O.) este falsă, deoarece toate datele au fost transmise electronic simultan cu cele oficiale. STS a avut inclusiv „spioni” de alarmă care semnalau acustic şi vizual depăşirea în procente a unuia sau altuia dintre candidaţi.

2. Un comentariu apărut pe blogul domnului Mihai Mălaimare, la articolul din 8 decembrie:

ROBERT HORVATH NEW YORKTENSIUNE INTRE USA SI ROMANIA
SUA, RUSIA, GERMANIA SUNT PENTRU GEOANA.
Alegerile din Romania divizeaza administratia Obama. In timp ce Vicepresedintele Biden este de partea lui Geoana, Secretarul de Stat Clinton cere precautie in aceasta directie. Presedintele Obama a fost anuntat cu o zi inainte de anuntul final, ca Basescu incearca o lovitura de stat. Ambasadorul USA la Bucuresti a cerut o audienta la Basescu dar a fost refuzat. Surse sigure anunta ca i decursul acestei dimineti, Obama la intalnirea Leon Panetta directorul CIA a ordonat masuri speciale. ” NU VOM ACCEPTA UN NOU MILOSEVICI” a spus Presedintele American referandu-se la Traian Basescu. Cu alte cuvinte sunt de aseptat noi mari surprize. Timp de patru zile, de marți pînă sîmbătă, Cozmin Gușă, principalul consilier al lui Mircea Geoană, s-a aflat la Washington, unde a avut întrevederi cu repezentați ai Casei Albe, ai Departamentului de stat, ai Congresului SUA, ai Institutelor Democrat și Republican.
Ca urmare a acetor discutii Ambasadorul SUA la Bucuresti a incercat a doua oara sa explice pozitia americana in legatura cu fraudarea alegerilor ,dar presedintele Romaniei a respins orice interferenta americana. Presedintele Basescu a exprimat aceiasi ideie in discutia telefonica avut-o cu Vice Presedintele USA , .Biden. Acesta a avut o convorbire telefonica cu Presedintele RusIei in legatura cu criza politica de la Bucuresti. Desi victorios in alegeri presedintele Traian Basescu pare complect izolat pe plan international. WALL STREET JOURNAL comenteaza: Geana este preferat atat la Moscova cat si la Wasington ” Germania a imbratisat proiectul
Yohannis cu entuziasm. Probabil Basescu gaseste sprijin doar in capitalele …………Cubei si a Coreiei de Nord.
Robert Horvath for Nipon Press Europe. 9 Decembrie 2009

În încheiere, subscriu şi eu la părerea Roxanei, cum că această primă decizie a Curţii Constituţionale e doar amăgire şi, mai ales, argument pentru a spune luni că totul a fost democratic, alegerile sunt OK, nici usturoi n-au mâncat şi nici gura nu le-a mirosit. A fost impresia pe care am avut-o din secunda în care am aflat ştirea. Văd că şi alţii o au, independent…

Voi ce ziceţi?

__________

Later edit.
Ca sa nu înghit găluştele astea chiar aşa, pe nemestecate, mi-am făcut datoria şi am verificat menţiunea din The Wall Street Journal. Surpriză? SE CONFIRMĂ!

Link-ul e aici.

Aş mai remarca următorul citat:

“We have a feeling of mistrust in these elections which we haven’t had since the collapse of communism 20 years ago,” said Alina Inayeh, director of the Black Sea Trust, a policy institute.

extras dintr-un articol apărut în aceeaşi zi în WSJ.

Puteţi să citiţi şi articolele ulterioare, chiar de azi, aici şi aici.

Interesant e că se confirmă şi vizita lui Guşă la Washington, şi foarte credibil, pentru că această confirmare vine chiar de la “adversar”:

Exemplar pentru acest demers este vizita d-lui Cosmin Gusa la Washington. Intensitatea sustinerii de care d-l Geoana s-a bucurat in Partidul Democrat poate fi usor descifrata din agenda intalnirilor aranajate de amicii sai pentru pitorescul personaj mai sus amintit. Acest Austin Powers-International Man of Mistery, Varianta Pan-Ortodoxa, a ajuns, conform propriilor declaratii, coroborate cu surse din Washington, pana la Casa Alba unde a fost primit de consilieri ai Vice-Presedintelui Joe Biden.

Tot articolul îl găsiţi aici. Atenţie cum îl citiţi, e scris de Dragoş Paul Aligică. Unul de aceeaşi factură cu Cristian Preda, Patapievici etc. Fost liberal, reciclat contra cost în aparatul de la Cotroceni.

Normal, ideile sunt susţinute şi de Tismăneanu. Ştiţi cum e: dai într-unul ţipă doi. Găsiţi aceleaşi idei de la Aligică într-un articol de pe blogul lui Tismăneanu aici.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,599 other followers

%d bloggers like this: