jump to navigation

Ridicarea masinilor in sectorul 6 – pe 28 se discuta in sedinta de Consiliu Local Ianuarie 22, 2010

Posted by atitudini in Politica in sectorul 6.
Tags: , , , , , ,
trackback

Pe 28 ianuarie s-a anunţat şedinţă ordinară a Consiliului Local sector 6 (ora 17.00, la sediul primăriei sectorului 6 din Calea Plevnei).

Mă gândesc că poate unii ar fi interesaţi măcar ca idee ce se discută la o astfel de şedinţă, aşa că public ordinea de zi… Dacă e cineva interesat de mai multe detalii pe una din temele anunţate, îi stau la dispoziţie.

Lista proiectelor propuse pentru şedinţa din 28:

  1. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local Sector 6 nr. 53/26.03.2009 (inclusiv Anexa).
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea de către Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, a unui împrumut extern de la Banca Europeană de Investiţii în vederea asigurării finantării programului multianual de investiţii de reabilitare termică a 300 de blocuri de locuinţe în Sectorul 6 Bucureşti.
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea listelor nominale in vederea acordarii  subvenţiilor de la bugetul de stat pentru construirea de locuinţe, conform O.U.G. nr. 51/2006 – actualizata pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personala.
  4. Proiect de hotărâre privind blocarea/ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor/remorcilor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Sectorul 6 precum şi pe domeniul public şi privat de pe raza teritorială a Sectorului 6 (inclusiv Caiet de Sarcini, Regulament, Studiu de oprortunitate si Anexa).
  5. Proiect de hotarare privind infiintarea Directiei de Administrare a Fondului Locativ Sector 6.
  6. Proiect de hotărâre privind solicitarea către Consiliul General al Municipiului Bucureşti a împuternicirii exprese pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale in vederea dezvoltarii serviciilor de interes local.
  7. Proiect de hotărâre privind reorganizarea Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor Sector 6.
  8. Proiect de hotarare privind introducerea în salariul de bază a sporului de dispozitiv, pentru  angajaţii Serviciului Public pentru Finante Publice Locale Sector 6, începând cu luna ianuarie 2010.
  9. Proiect de hotărâre privind aprobarea cofinanţării proiectului: „Dezvoltarea capacitatii Administratiei Scolilor Sector 6 de gestiune a proiectelor investitionale”.
  10. Proiect de hotărâre privind PUD – “Str. Preciziei nr. 1”, Sector 6 pentru construire ansamblu rezidenţial-locuinţe, comerţ şi dotări sociale, pe un teren în suprafaţă de 118611,25 m.p. proprietate privată persoană juridică.

Dintre toate, cele mai importante sunt, de departe, proiectul privind imprumutul BEI si modificarea regulamentului de ridicare a masinilor. Asa ca, daca aveti idei… Cel putin referitor la ridicarea masinilor, eu am scris deja de ma doare mana.

Comentarii»

1. Toni - Ianuarie 22, 2010

1. Proiect de hotarare privind infiintarea Directiei de Administrare a Fondului Locativ Sector 6.
Până acum cine a administrat fondul ăsta, ce se ascude aici?! Cine va tăia şi spunzura în spinoasa problemă a caselor?!

2. Proiect de hotărâre privind solicitarea către Consiliul General al Municipiului Bucureşti a împuternicirii exprese pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale in vederea dezvoltarii serviciilor de interes local.
Aici ce mânărie se mai pregăteşte?! Ce SRL sau SA au în vedere? A cui, în ce scop, ce treabă are Oprescu aici de i se cere avizul?!

3.Proiect de hotărâre privind reorganizarea Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor Sector 6.
Cine ţine evidenţa, Poliţia sau Primăria? Precis e ceva legat de listele electorale! Că de ajtorarea nevoiaşilor nu se pune problema…

2. atitudini - Ianuarie 23, 2010

@Toni
La intrebarea 1, raspunsul e simplu. E vorba de Brancusi si alte proiecte ANL pe care le are in administrare primaria 6. Nu se pot face angajari si nu prea reusesc sa le administreze. Este un fel de a merge in jurul legii. Infiintarea unei noi directii permite angajari de personal. Plus ca activitatea va fi dedicata specificului (femei de servici, fochisti, lacatusi, etc.).

La intrebarea 2, nu am un raspuns. Vineri inca nu aveam forma finala a proiectului. Varianta pe care am vazut-o eu avea acelasi obiect de activitate cu cel al directiei de mai sus. Sper ca pana la sedinta sa ma lamuresc.

La intrebarea 3, asa e organizata de cativa ani. Functioneaza impreuna cu politia locala. Schimbarea organigramei tine de administrarea lor interna. Daca managerul institutiei decide ca macar un singur post sa treaca de la un serviciu intern la altul, trebuie o astefel de hotarare.

Dar de imprumutul de 70 de milioane de EURO de la BEI nu zici nimic? Ala e mult mai „greu” ca si tema decat majoritatea celorlalte…

Spor si multumesc pentru interes!

3. Toni - Ianuarie 23, 2010

Mulţumesc pentru informare şi pentru lămuriri!
Acum: Păi în titlul proiectului nu este specificată nici o sumă. Acum, da, devine interesant!
În ceea ce priveşte reabilitarea termică în cartier, am văzut împachetate două blocuri de 8 etaje, pe Constructorilor, spre Crângaşi. Într-unul am înţeles că Poateraş, vedea-l-aş pe făraş, are o proprietate. În celălalt probabil are amanta. Glumesc…
Aşadar, banii de la BEI sunt deja defalcaţi pe lucrări, cum ar fi normal, sau întâi se iau şi pe urmă se face împărţeala?!
Şi mai am o nelămurire:
Proiectul de hotărâre privind aprobarea cofinanţării proiectului: “Dezvoltarea capacitatii Administratiei Scolilor Sector 6 de gestiune a proiectelor investitionale”.
Ce vrea să spună? Mă interesează dacă iese ceva bun pentru şcoli.
Eu am o legătură afectivă cu o anumită şcoală, la care practic şi o muncă de voluntariat de vreo 17 ani, pe latura artistică, mai precis teatrală, şi chiar aş vrea să aflu spre ce vor fi dirijaţi banii respectivi.
Mulţumesc încă o dată! Şi succces. Succes, nu succesuri!

4. Sedinta la Consiliul Local al Sectorului 6 « Blog Anti Brigada de Politie Rutiera - Ianuarie 23, 2010

[…] postat aici toate […]

5. octavpelin - Ianuarie 23, 2010

Interesant,este util sa se stie cum functioneaza un C.L.,o sambata minunata !

6. atitudini - Ianuarie 23, 2010

@Toni
Intr-un final glorios vor fi 300 de blocuri reabilitate. Normal ca lista va contine acele blocuri unde PDL a obtinut cele mai bune scoruri, acolo unde administratorul e suporter infocat si acolo unde stau membri PDL sector 6…

Legat de proiectul cu scolile. E vorba de accesarea fondurilor europene dedicate (finantarea europeana e in proportie de 98%). Rezultatul e ca vom avea niste functionari publici mai destepti si mai in cunostinta de cauza. Ideea ar fi ca aceasta stare finala sa se simta in relatia stat-cetatean si in functionarea statului…

7. Toni - Ianuarie 24, 2010

Sorry, nu prea am înţeles… În chestiunea cu şcolile, „rezultatul e ca vom avea niste functionari publici mai destepti si mai in cunostinta de cauza” ?!
Adică banii sunt pentru recalificarea funcţionarilor, singura finalitate scontată fiind „ca aceasta stare finala sa se simta in relatia stat-cetatean si in functionarea statului”?
Eu credeam că vor veni bani pentru şcoli, pentru diverse proiecte, cum ar fi amenajarea unor spaţii dedicate manifestărilor culturale, pentru realizarea unor spectacole, pentru activităţi de diferite profile, cu caracter didactic…
În fine… Se pare că nu este încă timpul culturii…
Nici al intergrării socio-culturale a tânărului în societate…
Nu că n-am avea modele.
În Australia există programul guvernamental SCS, adică Sport-Cultură-Social, prin care toţti, TOŢI!, elevii începând din clasa a 6-a până în ultimul an de liceu, sunt obligaţi, OBLIGAŢI! să participe la trei tipuri distincte de activităţi, în timpul lor extra-şcolar, astfel:
Să facă parte dintr-o echipă de jocuri sportive, să participe la 2-3 antrenamente pe săptămână şi la competiţii inter-şcolare cel puţin până la nivelul oraşului, respectiv Sidney.
Să facă parte dintr-o trupă de teatru, să participe la repetiţii de 2-3 ori pe săptămână, nu neapărat ca actor, poate fi recuziter, costumier, scenograf, co-repetitor, căutător de texte etc., după abilităţi, şi să prezinte el puţin o premieră pe semestru, sau pe an, în funcie de complexitatea spectacolului.
Să meargă cel puţin o dată pe săptămână acasă la o persoană în vârstă, localizată cu ajutorul serviciiilor sociale ale primăriei, şi să execute o muncă benevolă, neretribuită, cum ar fi măturatul curţii, ştersul prafului, tunsul gazonului, vopsitul unor anexe etc.
Asta înseamnă preocupare pentru integrarea socială a tânărului, pentru formarea unei conştiinţe cetăţeneşti, pentru responsabilizare.
Ce să mai vorbim… Australia e la antipozi… De fapt, noi suntem la antipozii civilizaţiei…

8. Lilick - Ianuarie 24, 2010
9. atitudini - Ianuarie 25, 2010

@Toni
Stiu ca programele europene nu sunt cel mai cunoscut lucru. Nu e vreo problema ca nu le stii.

Dar unul dintre cele mai banoase dintre ele este POS-DRU (Programul Operational Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane). Merge pe ideea ca la baza tuturor lucrurilor se afla calitatea resursei umane. Si pentru asta pune pe masa 4,5 miliarde euro. Din cele 32 disponibile, e foarte mult. Dar daca cele 4,5 miliarde dau rezultate atunci scopul e atins.

Proiectul de mai sus face parte din categoria asta.

Pentru partea de infrastructura sunt alti bani si alte POS-uri. Nu trebuie sa te superi…

Iti dau un exemplu care mi-a ajuns azi la urechi, fara sa vreau. Studenta, anul 1 – specializarea limbi straine. Preda muzica si desen la clasele primare ca suplinitoare (in Bucuresti). Si nu are facut niciun fel de modul pedagogic. Te intrebi de ce e slaba calitatea invatamantului mioritic?

10. Toni - Ianuarie 25, 2010

Nu, nu mă întreb de ce este slabă calitatea învăţământului mioritic, eu, unul, chiar ştiu.
Deşi, repet, domeniul meu de supravieţuire este cu totul şi cu totul altul.
Ca să continui pe linia exemplelor tale, cu nu prea mulţi ani în urmă, la o şcoală din sectorul 1, devenită liceu, o serie de cursuri erau ţinute de un cadru didactic venit din Germania, o tipă cam hipioată, care preda muzică, desen şi biologie, parcă, pe baza singurei calificări avute, şi anume vorbitul limbii germane.
Iar o proaspăt venită profesoară de fizică, care îmi spunea că este înscrisă la doctorat, s-a dovedit a nu avea decât bacalaureatul, fiind amanta unui personaj important din minister!
Ca să nu mai reiau cazul unui director de liceu, numit politic, nu dau nume, la un alt liceu bucureştean, pe criterii absolut politice, şi ar trebui iar să nu dau nume, o calamitate de director, în fapt, alt rezultat absolut catastrofal al băgării nasului acolo unde nu-i
fierbe oala politicianului.
Singurul criteriu, pot s-o spun, a fost că locul de muncă, liceul, era foarte aproape de locuinţa „cantitatului”!
Asta în condiţiile existenţei unui regulament extrem de precis al numirii directorilor pe post. În fine.
Cazul a fost ceva apocaliptic, cu deturnări de bani din fondul şcolii, cu isprăvi de alcov într-un cabinet destinat activităţii didactice, evident, cu măsuri abuzive şi un dezinteres fără precedent faţă de situaţia şcolii. Care are 2000 de elevi!
A urmat intervenţia Poliţiei Economice, a Procuraturii, într-un târziu a inspectoratului, de aceeaşi apartanenţă politică, evident, şi destituirea, culmea, în urma demisiei (!), în scopul înnăbuşirii
scandalului de proporţii.
Aşa că ştiu despre ce vorbesc!
Cât priveşte infrastructura, OK, eu nu despre asta vorbeam, ci despre formarea generaţiilor următoare…
Nu sala de spectacole este problema primordială, deşi este esenţială, după cum vei constata din materialul ce urmează, ci „grija faţă de om”, lozincă ce, aşa de comunist cum sună, este al naibii de capitalistă!
Umează materialul, apărut în presa centrală cu ceva timp în urmă:
E cam lung, ce să fac… Sorry for that!
400 DE LOVITURI, ŞCOLI FĂRĂ SUFLET
În anul 1959 debuta ca regizor un critic de film binecunoscut cinefililor francezi datorită cronicilor sale acide din revista “Cahiers du Cinema”: François Truffault. “Les quatre cents coups” (Cele 400 de lovituri) era povestea lui Antoine Doinel, un băiat de 13 ani interpretat de Jean-Pierre Léaud. Filmul descria loviturile pe care sufletul sensibil al acestuia le primea din partea celor apropiaţi, cei de la care el aştepta mai degrabă mângâieri: părinţi şi profesori, deopotrivă. Fiecare nouă lovitură îl determină pe Antoine să se depărteze tot mai mult de apartamentul în care îşi duce existenţa nefericită. El se refugiază în hăţişul junglei urbane, strada transformându-l într-un delicvent juvenil al cărui viitor devine din ce în ce mai nesigur. În ultimul cadru copilul aleargă pe o plajă pustie, spre valurile unei mări în care nu vom şti niciodată dacă a apucat să se scalde. Imaginea încremeneşte. Spectatorului îi rămâne doar speranţa: poate… Cine ştie?!
FAMILIA, ŞCOLA ŞI BISERICA (ultima mai puţin evident în acest film) joacă un rol esenţial în formarea unui individ, ne spune Truffault, deoarece prin ele se acţionează direct asupra acelei părţi inefabile, indestructibile, super-sensibile a fiinţei umane, numită suflet. De aceea, orice disfuncţionalitate a acestor trei instituţii, fundamentale pentru societatea modernă, are consecinţe deosebit de nefaste asupra persoanei şi, în ultimă instanţă, asupra întregului eşafodaj social.
Materialismului dialectic neagă existenţa acestei entităţi de natură divină. Materia fiind primordială, tot ceea ce ţine de manifestările spiritului este considerat a fi rezultatul acţiunii obiective a materiei superior organizată, ajunsă la conştiinţa de sine în urma unui foarte îndelungat proces de evoluţie, bazat pe acumulări cantitative ce determină salturi calitative, de la simplu la complex şi de la inferior la superior. Scurt şi cuprinzător!
O consecinţă directă a acestei concepţii marxiste a fost reconsiderarea Culturii. Arta, în special, a încetat să mai fie privită ca o “hrană spirituală”, esenţială în formarea persoanei şi, implicit, a naţiunii. Ea a devenit un mijloc de propagandă prin care cetăţenii sunt învăţaţi: ce trebuie să iubească şi ce să urască, cum să se poarte, cum să gândească.
Practic, în marea majoritate a şcolilor construite de comunişti s-a renunţat la sălile speciale dedicate activităţilor culturale, ba chiar şi a celor sportive. O spun în deplină cunoştinţă de cauză: atât şcoala 166, cât şi fostul Liceu nr. 25, actualul Tehnometal, au fost construite în anii ’60; eu le-am absolvit în 1967, respectiv 1971. În ambele am întâlnit aceeaşi situaţie: în anotimpul rece, educaţia fizică se desfăşura la parter, într-o sală de curs (fără bănci) sau pe culoare, iar repetiţiile atât de necesare activităţilor culturale erau programate pe unde se putea, neexistând nici un spaţiu rezervat exclusiv acestora.
Pentru serbările şcolare de sfârşit de an se mai folosea încă vechea sală Furmozan, din Regie, acum dezafectată. Pe scena aceea am interpretat, copleşit de emoţii (eram în clasa a II-a, 1961), rolul Nepotului din povestirea „Bunicul” de B. Şt. Delavrancea, sub îndrumarea doamnei învăţătoare Elena Cârstea, de la şcoala 163 (şcoala 166 nu se construise încă); în 1968 am revenit pe scena sălii Furmozan pentru a cânta, în corul Liceului nr. 25, condus de domnul profesor Constantin Foca, „Pui de leu” şi „Deşteaptă-te, române!”, ultima mea participare la un eveniment artistic înainte de anii studenţiei la IATC. Aceste două activităţi minore şi-au pus, însă, o amprentă majoră pe sufletul meu, prin starea aceea specială, de emoţie, imposibil de uitat, o adevărată stare de graţie.
Nu aceasta era situaţia în vechile şcoli din România antebelică. În apropiere, la 500 m., se află şcoala 202 (fostul Liceu nr. 31), o clădire ridicată la periferia capitalei (!) în timpul războiului (1943). Aici putem vedea, ca să nu zic admira, atât o excelentă sală de sport cât şi o superbă sală de spectacole cu 400 de locuri, dotată cu anexe teatrale şi cu spaţii pentru proiecţii cinematografice. Desigur, săli extraordinare de spectacole au toate vechile licee, actuale colegii naţionale: Sf. Sava, Gh. Lazăr, Gh. Şincai ş.a., ca să nu mai vorbim de cea mai celebră dintre ele, sala Şcolii Centrale, devenită sala „Grădina Icoanei” a teatrului municipal “Lucia Sturza Bulandra”.
De unde se vede că puterea comunistă, ca într-un banc celebru cu radio Erevan, nu numai că nu a dat, dar a şi luat acolo de unde au avut ce!
În urma succeselor mondiale obţinute de sportivi excepţionali, ca Ilie Năstase, Lia Manoliu, Ivan Paţaichin şi, mai ales, Nadia Comăneci, în anii ‘70, Nicolae Ceauşescu a hotărât să acorde o importanţă sporită mişcării sportive, văzând în ea un instrument de propagandă cu impact internaţional. Ca urmare, săli de sport au început să fie construite ca anexe la vechile clădiri, Liceul nr. 25 fiind beneficiarul uneia dintre ele.
Treptat, se revenea la vechiul principiu păgân: “Mens sana in corpore sano” (O minte sănătoasă într-un corp sănătos).
Acest principiu antic nu a fost propriu statelor comuniste. El a stat şi la baza celorlalte state totalitare din secolul trecut, cum ar fi Italia fascistă sau Germania nazistă. Accentul se punea pe minte şi pe trup. Acestea erau singurele componente ale fiinţei umane recunoscute de conducătorii auguşti. Sufletul nu-şi mai găsea locul în Omul Nou, acea fiinţă superioară pe care atât naziştii, cât şi comuniştii iţi propuseseră să-o realizeze, ignorându-L pe Creator.
Sufletul! Un cuvânt nelipsit din vocabularul personalităţilor politice din România antebelică, predominant creştină. El apare, de exemplu, de cinci ori în micul cuvânt de deschide ţinut de viitorul preşedinte al Consiliului de Miniştri, profesorul Nicolae Iorga, la inaugurarea cursurilor de vară de la Vălenii de Munte, în 1908. În paranteză fie spus, tot aici marele istoric a inaugurat, în 1938 primul teatru în aer liber cu piesa “Răzbunarea pământului”.
Ideologia comunistă şi-a atins repede limitele. Generaţia mea s-a hrănit în proporţie covârşitoare cu produsele culturale occidentale, cu rock şi disco, cu filme americane şi vest europene, cu literatură capitalistă, inclusiv sud americană. În ciuda eforturilor făcute de autorităţi, bătălia pentru sufletele tinerei generaţii a fost câştigată clar de vestici. Chiar produsele culturale est europene, inclusiv sovietice, erau preferate celor româneşti. Această victorie s-a datorat respingerii cvasi-totale a culturii autohtone oficiale, în mare parte propagandistică şi artificială, imposibil de digerat.
Revoluţia din 1989 a înlăturat sistemul totalitar aplicându-i o foarte mică parte din cele 400 de lovituri pe care acesta le dăduse societăţii româneşti la instalare sa, în 1945. Dar consecinţele deceniilor marxiste continuă să se vadă.
Dintr-un mijloc de propagandă, sportul a devenit o sursă de venituri considerabilă. Ca urmare, şcolile au continuat să primească fonduri pentru construirea sălilor de sport, atât de necesare. O mare nedreptate a fost reparată. Chiar şi şcoala 166, devenită Liceul Marin Preda, este beneficiara unei astfel de investiţii, derulată pe durata a nu mai puţin de 10 ani (!).
Liceul societăţii post-comuniste se constituie într-un templu închinat minţii (prin săli de curs şi laboratoare moderne) şi trupului (prin noi şi impozante săli de sport).
Dar care este oare locul rezervat sufletului în acest complex de învăţământ? Unde îşi găsesc locul activităţile artistice? Cei care se ocupă de artele plastice, de muzică, de dans, de teatru?
Ignoraţi de programă şi excluşi din bugetele anuale, aceşti dascăli cu preocupări de natură artistică îşi continuă activitatea suplimentară, extra-profesională, cu un entuziasm pe care doar fiorul artistic autentic îl poate menţine şi stimula. În urma a zeci, poate sute de ore de repetiţii, în condiţii pe care eu le-aş numi, eufemistic, vitrege, alături de extraordinarii copii mânaţi de acelaşi spirit de abnegaţie şi dăruire, an de an aceşti oameni devotaţi unei vocaţii reuşesc să realizeze spectacole care încântă publicul prin momente de adevărată magie artistică.
În cei 8 ani de când colaborez cu trupele de teatru, atât cu liceenii cât şi cu cei din gimnaziu, nu am încetat să mă las contaminat de această extraordinară efervescenţă care reia, ciclic, schimbând mereu generaţiile de elevi, extraordinarul efort de a construi miracolul artistic. Un efort care se termină întotdeauna la fel: cu o imensă bucurie care durează câteva minute, atât cât durează aplauzele din final. O emoţie intensă, ce lasă urme de neşters pentru cei care participă la trăirea momentului de graţie în care sufletele celor de pe scenă se contopesc cu cele ale spectatorilor pentru a-şi da întâlnire în veşnicie.
François Truffault a continuat să ne povestească avatarurile lui Antoine Doinel în filme ca “Dragostea la 20 de ani” (1962), “Sărutări furate” (19668) sau “Domiciliul conjugal” (1970). Jean-Pierre Léaud a trăit şi a muncit toată viaţa alături de el. Legătura dintre cei doi a fost atât de puternică, încât, la trecerea spre eternitate a regizorului, actorul a hotărât să-l urmeze.
Joi, 9 decembrie 2004, postul de televiziune TVRM a prezentat, în emisiunea „Ani de liceu”, liceul Marin Preda. Din cele 60 de minute ale programului, 45 au fost dedicate elevilor cu preocupări artistice: pictură, literatură, muzică, teatru.
Richard Nixon a spus, referindu-se la misiunea Apollo 11 şi la cei trei astronauţi Neil Armstrong, Edwin Aldrin Jr. şi Michael Collins: „Niciodată, în istoria omenirii, atât de puţini nu au făcut aşa de mult pentru atât de mulţi!”.
Se înşela. Artiştii fac mereu aceasta. Au făcut-o dintotdeauna.
În ceea ce mă priveşte, aştept cu încredere un anunţ din partea primului ministru al României din care să aflăm că s-a demarat un nou proiect de anvergură europeană: 400 de săli de spectacol pentru învăţământul românesc!
400 de lovituri date mentalităţii reziduale comuniste!
Pentru o minte sănătoasă, într-un trup sănătos, cu un suflet curat!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

11. Serginiu - Ianuarie 25, 2010

Hello,

Nu trebuie sa inventam roata si nici nu pot sa-ti dau solutii la niste probleme care sunt analizate de niste minti luminate (parerea mea) din primarie.

Iti dau un exemplu:

In Olanda ai parcare de resedinta intre orele 20.00 – 8.00, in afara acestor ore platesti tariful pe ora, sau iti muti masina.
E o regula simpla si iti raspunde la intrebarea unde parchez daca merg prin oras. Oriunde sunt parcari dar platesti cu ora.

12. atitudini - Ianuarie 25, 2010

@Serginiu
Bine zis. Dar sunt 2 precizari:
– in Bucuresti sunt clar mai multe masini decat locuri de parcare (de orice fel) si oamenii au dreptate sa ceara autoritatilor punerea la dispozitie a unui numar decent de locuri de parcare (de orice fel, numai sa fie)
– daca se ajunge la exemplul Olandei… aici iese revolutie. Marea majoritate considera ca a avea o masina e un drept… Ceea ce e gresit. Masina ai daca iti permiti. Si mergi cu ea la fel, daca iti permiti. Aici cu 1.000 lei iti iei un harb de dacie, nu platesti nimic, nu ai RCA, CASCO, revizie etc. si totusi mergi cu ea de parca conduci un Lamborghini. Apoi apari la stirile de la ora 5, teapan…

13. ansy - Martie 29, 2010

Si mie mi-au ridicat azi masina,dar voi trece pe la primarie ca vreau si eu sa-mi fac o firma dasta,sa vad daca mai am loc de smecheri.voi lua masurii.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: