jump to navigation

Americanii confirmă: în Piaţa Victoriei nu există ţepe! Martie 12, 2010

Posted by atitudini in Politica in Romania.
Tags: , , , , , ,
trackback

Încă o cărămidă între ochii şaşii ai puterii (cităm din Evenimentul Zilei):

În secţiunea referitoare la „Corupţie şi Transparenţa Guvernului”, documentul subliniază că deşi sunt prevăzute pedepse penale pentru oficialii corupţi, „Guvernul nu aplică legislaţia în mod eficient, unii oficiali sunt implicaţi uneori în acte de corupţie fără a fi sancţionaţi”.
„Răspunsul ineficient al autorităţilor la actele de corupţie continuă să fie o sursă de intense critici publice şi dezbateri politice”, subliniază Departamentul de Stat, notând că deocamdată nu a fost condamnat niciun funcţionar de rang înalt suspectat de corupţie.
Ca şi în cazul raportului Oxford Analytica, ar fi frumos întregul raport şi în limba lui Caragiale dacă se poate. Cine îl are poate ne blagosloveşte şi pe noi cu un link (recunosc, după ăsta nu am săpat, este posibil să fie pe net).
Şi pentru că am menţionat de Oxford Analytica, iar Lilik spunea că şi l-ar dori să-l aibă şi în română, o invit să-l ia de mai jos:

ROMANIA

Jocurile politice distrag atenţia de la realităţile economice

Martie 8, 2010

EVENIMENT:

Liberal-Democraţii aflaţi la putere au înaintat pe 4 martie o moţiune de schimbare a lui Mircea Geoană din poziţia de Preşedinte al Senatului.

IMPLICAŢII:

Geoană, care deja a pierdut poziţia de preşedinte al Social-Democraţilor aflaţi în opoziţiem luptă pentru cariera sa politică. Moţiunea este încă un pas spre îndeplinirea scopului pe termen lung al Preşedintelui Traian Băsescu de consolidare a propriei poziţii în detrimental tuturor partidelor politice.

ANALIZĂ:

Când Traian Băsescu a câştigat un al doilea mandat în decembrie trecut, a promis că va fi “un alt preşedinte” (vezi ROMÂNIA: Criza economică ar putea forţa alianţe politice trans-partinice – Decembrie 9, 2009). Atunci, declaraţia a fost înţeleasă în sensul că Băsescu – faimos pentru politicile sale grosolane şi conflictuale – va încerca să conducă prin consens. Promisiunea avea mult sens din punct de vedere politic:

–          Din moment ce Constituţia îl împiedică pe Băsescu să încerce re-alegerea în 2014, atunci când actualul mandat se încheie, îşi poate permite să fie mărinimos.

–          Din moment ce realegerea sa în decembrie s-a făcut cu o majoritate extrem de firavă (50,33% din voturi), Băsescu are şi alte motive să adopte o strategie mai împăciuitoare.

Cu toate acestea, acum este clar că pretenţia lui Băsescu de a fi diferit înseamnă doar o schimbare de tactică şi nu un ţel pe termen lung.

Primul mandat al lui Băsescu. Atunci când şi-a câştigat primul madat în 2004, obiectivul principal al lui Băsescu era acela de a destabiliza baza de putere a Social Democraţilor (PSD) care, în calitate de moştenitori ai vechii elite comuniste, au condus România în cea mai mare parte a perioadei post-comuniste. Această ambiţie a determinat o alianţă între Partidul Democrat (PD) al lui Băsescu şi Partidul Naţional Liberal (PNL), o formaţiune de centru care-şi are originile în politica românească a secolului XIX.

Pentru o perioadă, coaliţia s-a menţinut solidă, mai ales pentru că s-a autodefinit ca luptătoare împotriva legendarei corupţii şi nepotism românesc. Cu toate acestea, Băsescu nu este un pacifist prin excelenţă. Şi-a consumat cea mai mare parte a timpului încercând să absoarbă PNL-ul în PD, iar atunci când aceste încercări au eşuat a intrat în conflict cu Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele PNL care era şi Prim-Ministru. Războiul de gherilă dintre cei doi a paralizat România, ducând până la suspendarea preşedintelui Băsescu de către Parlament. Deşi ulterior Băsescu a fost reconfirmat în funcţie de un referendum naţional, a şchiopătat până la finalul primului său mandat prezidenţial fără un guvern funcţional.

Băsescu a tras însă nişte învăţăminte din greşelile sale. Cu toate acestea, nu sunt indicii că şi-ar fi schimbat viziunea care, deşi nu este organizată de o manieră coerentă, este totuşi destul de evidentă. Principalele ingrediente ale „Proiectului Băsescu sunt:

–          crearea unui sistem politic în care preşedintele este singurul jucător important;

–          reducerea parlamentului la un rol de girant al puterilor preşedintelui;

–          înlocuirea vechilor oligarhi, ce aveau legături comuniste, cu oameni de afaceri receptivi la autoritatea sa.

Următorii paşi. Acţiunile întreprinse de Băsescu de la re-alegerea sa în Decembrie indică faptul că acest proiect este acum pus în practică cu forţă:

–          Reforma constituţională. Este general acceptat că există foarte multe imperfecţiuni în textul Constituţiei. Distribuţia atribuţiilor între cele două camere ale parlamentului – Senatul şi Camera Deputaţilor – este încă neclară, în ciuda unui amendament constituţional introdus în 2003. Soluţia lui Băsescu este desfinţarea completă a Senatului şi reducerea numărului de locuri din Camera Deputaţilor. În urma unui referenfum realizat anul trecut, electoratul a aprobat propunerile prezidenţiale. Cu toate acestea, rezultatele referendumului nu sunt obligatorii; parlamentul trebuie sa puna in fapt reformele constituţionale. Băsescu încearcă să îl înlăture din funcţia de preşedinte al Senatului pe Mircea Geoană în speranţa că aceasta va accelera proiectul său, în ciuda faptului că majoritatea legislativului este încă împotriva propunerilor sale.

–          Reforma electorală. Preşedintele deja a introdus cu succes o reformă a sistemului electoral, înlocuind sistemul anterior în care parlamentarii erau aleşi prin reprezentare proporţională pe liste de partid cu un sistem de colegii în care primul clasat primeşte mandatul, similar cu cel din Regatul Unit. În teorie, acest sistem întăreşte responsabilitatea individuală a parlamentarilor dar, în acelaşi timp, slăbeşte controlul disciplinei de partid asupra lor.

–          Promovarea fracturilor în partide. Băsescu a realizat că metoda anterioară preferată, de încurajare şi susţinere a absobţiei altor forţe politice în interiorul propriului partid, nu are şanse să mai funcţioneze. Din opoziţie, PSD-ul tocmai şi-a ales un nou preşedinte – pe Victor Ponta, un tânăr politician fără conexiuni cu corupţia, iar popularitatea partidului a ajuns la 32% conform ultimelor sondaje, cu un salt de 6 procente în doar două săptămâni. PNL-ul este deasemenea hotărât în opoziţia sa faţă de preşedinte.

–          Spargerea opoziţiei. În schimb, Băsescu se concentrează acum pe crearea de fracturi în rândul oponenţilor săi. La sfârşitul lunii trecute, un grup de senatori şi deputaţi ai PSD s-au declarat brusc independenţi şi sunt pe cale să formeze un nou partid, presupus cu orientare de stânga, ce va fi condus de Ministrul Apărării Gabriel Oprea, numit în această poziţie de către preşedinte. Intenţionata schimbare a lui Geoană, care a candidat împotriva lui Băsescu la alegerile prezidenţiale, este deasemenea ţintită spre crearea unor noi fragmentări în rândul opoziţiei.

Scopul lui Băsescu este clar: doreşte să obţină o majoritate de două treimi în parlament. Aceasta i-ar permite să modifice constituţia ţării, să elimine forţa legislativului şi să se asigure că va putea să-şi exercite influenţa şi după încheierea mandatului. Speculaţia conform căreia Băsescu ar căuta să înlăture bariera constituţională ce împiedică exercitarea a mai mult de două mandate prezidenţiale de către o persoană, este probabil exagerată: este conştient că promovarea unui asemenea amendament ar provoca o revoltă.

Cu toate acestea, Băsescu este probabil atras de „modelul Putin” din Rusia: crearea unei mişcări politice care le îngenunchează pe toate celelalte şi permite exercitarea influenţei sale din spatele scenei.

Perspective. Cu toate acestea, succesul acestor demersuri este improbabil:

Volatilitate politică. Cu toate că partidele de opoziţie sunt demoralizate, puterea rămâne încă prea dispersă. Oponenţii lui Băsescu sunt inventivi. Teodor Meleşcanu, un fost ministru de externe şi membru PNL a anunţat că doreşte să ocupe un loc vacant din Curtea Constituţională, aceasta fiind numită de către parlament. Acest lucru arată că jocurile constituţionale făcute de Băsescu pot fi jucate şi împotriva sa.

Problemele economice. În timp ce luptele politice continuă, economia suferă (vezi ROMÂNIA: Criza crează o bază fragilă pentru creştere – Octombrie 14, 2009). PIB-ul a scăzut cu 7,1% în 2009 şi datoria guvernamentală creşte repede: a crescut cu 33% doar anul trecut. Pentru a înrăutăţi situaţia şi mai mult, cea mai mare parte a acestei datorii este pe termen scurt. În ultimul weekend, Băsescu a adus în atenţia opiniei publice posibilitatea ca România să ajungă să ia încă un împrumut, peste cei 20 miliarde euro (27 miliarde dolari) împrumutaţi deja de la FMI şi UE. Această posibilitate a fost repede negată de către guvern. Cu toate acestea, datorii estimate la 30 de miliarde de euro trebuie fie plătite până la finalul acestui an şi se anticipează că încasările din taxe nu pot acoperi acest necesar. În acest context este foarte probabil ca temele economice să revină curând în centrul atenţiei vieţii politice din România.

CONCLUZIE:

Subiectul de discuţie actual în Bucureşti este starea de sănătate a preşedintelui: se zvoneşte că ar fi bolnav. Aceste preocupări sunt un indicator asupra nivelului de personalizare la care a ajuns politica în România. În acelaşi timp, proiectul politic al lui Băsescu se poate dovedi efemer şi prin distragerea factorilor de decizie politică de la problemele economice va amâna şi mai mult greoaia întoarcere a României pe un sens crescător.

Comentarii»

1. octavpelin - Martie 12, 2010

Manuel,Romania va plati datoriile Greciei,am postat pe blog,o zi minunata !

2. Rational Idealist - Martie 12, 2010

In plus – apropo de raportul Departamentului de Stat (http://www.state.gov/g/drl/rls/hrrpt/2009/eur/136053.htm): asa cum spune Tolo aici (http://www.tolo.ro/2010/03/12/departamentul-de-stat-al-sua-da-exemplu-gazeta-sporturilor/), raportul chiar mentioneaza explicit incidentul in care Elena Udrea l-a amenintat ca „se va ocupa de el” prin metode specifice. Era in contextul investigatiei jurnalistice a GSP in cazul Ridzi.
Am mai citit astfel de rapoarte. Nu se intampla des sa fie mentionati oameni pe nume.
Citat:
„On July 28, Tourism Minister Elena Udrea used a threatening tone when she told the editor in chief of the sports daily Gazeta Sporturilor that she would „personally take care of him.” The editor had disclosed controversial expenses made by the former youth and sports minister who was a member of the same political party as Udrea. „

3. Rational Idealist - Martie 12, 2010

Uitasem sa mentionez: Departamentul de Stat este un think-tank de peste ocean, un fel de SRL. Nu luati prea in serios ce spune.

4. Toni - Martie 12, 2010

Bine venit textul tradus.
Cum ziceam, nu suntem chiar singuri pe lume…
Şi-acolo nu se ţin doar de vorbe, mai trec şi la fapte.
Nu că nu s-ar întrezări ceva acţiune şi pe la noi.
Dar să nu mă pripesc…
Oricum, vine. Primăvara.
Renaşte natura. Şi speranţa.
Trebuie!

5. atitudini - Martie 12, 2010

@Rational Idealist
Intrase in spam comentariul tau…
Am auzit ca Departamentul de Stat isi retrage toate cuvintele urate la adresa lui Udrea… se pare ca tin foarte mult sa puna scutul ala antiracheta pe pamant mioritic.

@Toni
Nu stiu de ce dar parca nu sunt chiar atat de optimist ca tine…

Spor!

6. A fost odată în România…(2) « Dispecer Blogosferă - Martie 13, 2010

[…] also: Ada, Baiatul, Cristian, Gabriela, Flavius, Nea Costache, Manuel, Simion, Teo, […]

7. Dispecer Blogosferă - Martie 13, 2010

E adevărată observaţia din titlu, adresa exactă e Al. Modrogan nr.1 Sector 1, Bucureşti…

8. SOIM Press - Martie 13, 2010
9. rhorvath - Martie 13, 2010

TRAIAN BASESCU UN ACTOR PENTRU ETERNITATE

Pe blogul mogulului Voiculescu subiectul este filmul si teatrul romanesc. Din fascinatie pentru Presedinte si extrem de apropiat de dansul la propriu cat si la figurat, fiind in greva foamei la Tokio am postat un comentariu.
TRAIAN BASESCU UN ACTOR DE GENIU
Avem in Presedintele nostru un mare actor de compozitie. Imaginati un un betivan de factura extrem de modesta provenind din lumea interlopa a portului,
cu o educatie rudimentara care nu a citit in viata lui nici o carte ( cu exceptia codului penal ), jucand rolul de sef de stat in” fata alesului lui dumnezeu” imparatul Japoniei. Astept cu infrigurare rolul „BALCONULUI „, care este intradevar rolul vietii ,o superproductie romana -americana cu o figuratie de sute de mii oameni si cu un helicopter pe acoperis. Sunt convins ca scena finala a intalnirii cu Ceausescu va fi proiectata cu deosebit succes in furul lumii. Astern aceste randuri in dubla calitate……de cineast si patriot.

Robert Horvath DEVA Tokio
http://www.devagallery.com/
http://devanewyork.blogspot.com/

10. Politica struţului, secuimea şi ardelenii… « Dispecer Blogosferă - Martie 14, 2010

[…] also: Ada, Cristian, Gabriela, Flavius, Jurnal, Lilick,  Marius, Manuel, Nea Costache,  Sebra,  Teo,  Transildania, […]

11. mass - Martie 15, 2010

Pe langa consolidarea propriei pozitii politice, acea de absolut conducator, mie imi vine in minte si un alt scenariu planuit de presedintele Basescu, si anume treaba asta care umbla de ceva timp cum ca ar fi bolnav. Nu zic ca nu este, ca asta se vede de multi ani. Dar nu se poate vindeca. De ce??? Ii este frica sa mearga la doctor, dar nu din cauza injectiilor, ci din cauza lui Geoana, care i-ar lua locul prin interimat, daca tratamentul va dura mai mult. Asa, mai bine, sa scape de el, sa isi puna acolo un caine slujitor, si apoi se poate trata si in insulele Bora Bora, ca nu il mai impiedica nimic sa controleze tara prin satelit. Parerea mea. Toate cele bune

atitudini - Martie 15, 2010

@mass
Din pacate (sau din fericire), in Constitutie este transata destul de clar problema.

Chiar daca presedintele devine indisponibil o perioada, cine ii tine locul nu are prea multa libertate. In niciun caz nu poate umbla la guvern sau la altceva.

Am scris pe tema asta la un moment dat aici.

Lucrurile sunt mai complicate de atat. Cred ca cea mai bine argumentata scenarita este cea legata de „modelul Putin”. Cam la asta se tinde…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: