jump to navigation

Congresul tinerilor liberali europeni Aprilie 27, 2010

Posted by atitudini in International.
Tags: , , , , , , , , ,
trackback

Congresul LYMEC are loc pentru a doua oară în România.

Prima dată, în 2002, la Sinaia, TNL-ul (tinerii liberali din România) a devenit membri cu drepturi depline, după mai mulţi ani petrecuţi în postura de observator.

Câţiva ani mai târziu, în 2006, TNL-ul era deja reprezentat în conducerea LYMEC de către Julia Leferman – Ofiţerul Internaţional al TNL de atunci.

Anul acesta, România este iar gazdă a unui congres cu alegeri al LYMEC – între 27 şi 30 aprilie, tot la Sinaia. Din partea TNL, există un candidat – Claudia Benchescu.

Bine, o să spuneţi: „şi ce-mi pasă mie”.

Păi nu e chiar aşa… Că de cât de bine se mişcă tinerii de azi, depinde cât de mult o să fie băgaţi în seamă europarlamentarii de mânie! Indiferent de partid. Relaţiile şi conexiunile internaţionale se fac în timp. Una este să vii şi să te prezinţi: „Eu sunt Jiji şi cresc oi”, alta este ca lumea să te ştie de ani de zile, de pe vremea când erai coleg în conducerea unei organizaţii internaţionale….

Avem de exemplu experienţa Ramonei Mănescu ce a reprezentat cu succes România în conducerea Internaţionalei Liberale de Tineret (IFLRY), chiar la nivel de vice-preşedinte. Cu siguranţă acest lucru a ajutat atunci când a devenit europarlamentar al României. Lucru demonstrat şi de premiul din 2008 când a fost declarată „Europarlamentarul anului” la secţiunea Educaţie şi Cultură.

Aşa că îi urăm mult succes Claudiei, pentru că nu e doar pentru ea sau doar pentru TNL. Cred că ar fi pentru toţi un succes!

P.S.

Şi o rugăm tare mult să îşi facă blog, nu doar cont pe Facebook!

Comentarii»

1. Alexandru Marin - Aprilie 27, 2010

Vine si blogul in curand 🙂

atitudini - Aprilie 28, 2010

@Alex
Stam la prins….

2. Codrin Scutaru - Aprilie 27, 2010

Manuel, in curand pregatesc un raspuns elaborat la leapsa cu online si politca 2.0. Apropos de blog, facebook si altele.
Succes Claudiei si ii tinem pumnii!

atitudini - Aprilie 28, 2010

@Codrin
Merci. Abia astept!

3. Liviu Jicman - Aprilie 27, 2010

Claudia este candidatul CSL si al TNL :D!, asa ca-s sigur ca va avea succes pentru ca studentii liberali au avut pana acum un parcurs fara ezitari la nivel international.

atitudini - Aprilie 28, 2010

@Liviu
Ma bucur! Merci de informatie.

4. rhorvath - Aprilie 27, 2010

ROBERT HORVATH LA ANTENA3 VA ANUNTA SFARSITUL REGIMULUI BASESCU !

Ascunderea armelor cautate de americani motivul pentru care sa declansat razboiul din IRAK pe teritoriul Romaniei a intrat in atentia Senatului SUA. Vor pierde painea nu numai Basescu ci si sute de participanti la aceasta misiune criminala si secreta. La aceasta misiune a participat intregul guvern roman cu servicii secrete si presedinti cu tot. A intrat in actiune biroul INTERPOLULUL de la ONU si toate serviciile speciale americane. Sfarsitul regimului Basescu este pe rol. Am pierdut doi ani de viata studiind mii de documente. Am facut acest efort din propria initiativa neplatit de nimeni. Dar in acest moment voi fi platit din greu de CNN sau orice ziar sau revista care vrea sa participe la ” SCANDALUL SECOLULUI „. Sunt gata oricand sa particip la o emisiune al Antenei 3 pentru a prezenta documentele relevante.Sunt oricand gata sa vin in Romania. Armele si tehnologia atomica in ambele directii au plecat de pe aeroportul Otopeni si sa reintors la acelasi aeroport. Fiecare transport conectat cu Saddam sau Al QUEDA poarta semnatura Traian Basescu. Voi lua in cateva zile un interviu lui Scott Riter seful inspectorilor ONU. In convorbirea telefonica preliminara el afirma .” Cordonatorul intregii actiuni teroriste a fost actualul presedinte Roman. Au existat uriase presiuni politice sa nu incriminam guvernul roman la ONU ” Inspectorul este gata sa apara cu mine la o emisiune televizata sa spuna adevarul romanilor. 
Toate lamentarile sau diversinile sunt inutile. Documentele mentionate sunt destule pentru a aduce pe presedintele Romaniei in fata unui tribunal 
international impreuna cu alti prieteni ai terorIsmului international. Scriitorul Victor Nicolae preia in cartea ” ” DACĂ TRECI PRIN CASA MORŢII ” bazata pe interviuri cu mine, aceste documente si a inceput publicarea lor in editia de miercuri14 Aprilie 2010 al revistei NEW YORK MAGAZIN. In aceasta saptamana revista apare vineri. http://www.nymagazin.com/ 
Fragmente din aceasta carte pot fi urmarite deasemenea pe blogul ROBERT HORVATH -DEVA 
http://devanewyork.blogspot.com/ 
 
http://www.devagallery.com/

5. rhorvath - Aprilie 27, 2010

RENASTEREA ROMANIEI

PRINTUL NICOLAE, VIITORUL REGE AL ROMANIEI

Romania este pe marginea prapastiei. Presa internationala vorbeste de un iminent colaps economic, social si rasial. Suntem numiti Tiganii Europei.
Un popor, cunoscut in intreaga lume prin omenie si simtul masurii, este asociat violentei si barbariei. Un popor avand o istorie si o cultura extraordinare isi pierde pe zi ce trece identitatea nationala, devenind usor de manipulat si mintit. Statuia lui Eminescu este daramata, iar limba romana, interzisa la centrele culturale din jurul lumii. Mahalaua se muta in centrul orasului. Maneaua cucereste Romania. Asistam la o situatie fara precedent, cand o natiune europeana, in loc sa se indrepte spre lumea civilizata, isi refuza geografia si destinul istoric. In aceasta fundatura a istoriei apare la orizont o sansa a destinului – Prabusirea regimului Basescu.Ascunderea armelor cautate de americani motivul pentru care sa declansat razboiul din IRAK pe teritoriul Romaniei a intrat in atentia Senatului SUA. Vor pierde painea nu numai Basescu ci si sute de participanti la aceasta misiune criminala si secreta.Sunt gata oricand sa particip la o emisiune al Antenei 3 pentru a prezenta documentele relevante.Sunt oricand gata sa vin in Romania si sa desvalui adevarul.
Golul politic va creia posibilitatea unui nou inceput a RENASTERII NATIONALE.
Monarhia reprezenta un inceput de drum si macar o speranta. Solutia cu primarul Sibiului a fost o ultima incercare pozitiva in aceasta directie . Dar dupa prabusirea acestui proiect nu se intrevede nimic la orizont cu exceptia revenirii la monarhia constitutionala. Criticii mei spun ca visez sau am nostalgii romantice. Daca cineva are o alta ideie de a scoate Romania din criza economica sociala si rasiala ( problema tiganilor) trebue ascultat cu atentie. Din punctul meu de vedere si sper si a altora monarhia reprezinta o necesitate.
 RENASTEREA ROMANIEI

NOUL REGE NICOLAE, este nascut in 1985 si este Varul Printului CHARLES si nepotul cel mai inantat in varsta a Majestatii Sale Mihai. El este descendent a Reginei Victoria si a monarhiilor Europene incluzand Tarii Rusiei. Pe linia maternala prin bunica, Printul Nicolae este deasemenea descendent al Printului Ieremia Movila, ctitorul manastiri moldovenesti.
Efortul de revenire la civilizatie este sprijinit de Casele Regale europene.
Romanii sunt inteligenti si au inceput sa inteleaga despre ce este vorba. Este ultima noastra sansa. La o rascruce a destinul trebue sa decidem daca continua destinul nostru european, sau devenim un fel de tara orientala.
In incheiere va dau o veste buna. Printul Nicolae ne spune tuturor celor care mai speram”Daca tara, romanii ma vor chema, sint pregatit sa raspund chemarii lor.”
“Sunt pregatit sa fiu Regele Romaniei”
Robert Horvath Cineast New York
http://devanewyork.blogspot.com/
http://www.devagallery.com/

6. Comentarii la Facerea – 11 « Ioan Sorin Usca - Aprilie 28, 2010

[…] 1982: purcezând oamenii de la Răsărit; SEP 1: mişcându-se ei de la Răsărit. „Migrarea din Răsărit, simbolul paradisului, reprezintă o a doua cădere. Philon […]

7. De ce iubim femeile « Ioan Usca - Aprilie 28, 2010

[…] (indiferent de motive), Orry (din pricini colorate), Link-Ping (pentru că link-pinguieşte), Atitudini (căci suntem europeni), Gabriela Savitsky (încercând o manipulare la scară globală), Mirela […]

8. Max Jacob (1876 – 1944) – Bibliofilul « Orfiv - Aprilie 28, 2010

[…] cărţii e un grilaj aurit care încarcerează papagali smălţaţi în mii de culori, corăbii cu pânze înfiripate din timbre poştale, sultani care […]

9. rhorvath - Aprilie 29, 2010

„CINEASTUL HORVATH VA ANUNTA LA ANTENA3 SFARSITUL REGIMULUI BASESCU ! ”
CITITI BLOGUL MOGULULUI
danvoiculescu.net/blog/

STIMATE DOMN DAN VOICULESCU

Postarea acestui scurt mesaj a creiat efervescenta deosebita si speranta pe blogul
romanesc. Am primit deasemenea un urias numar de mesaje personale
– ” DOMNULE SUPER MOGUL
 DUPA INTERVIUL DE LA CNN SI FRANCE INTERN CHANEL 5 SPER SA FIU INVITAT LA ANTENA3
 ROBERT” –
Unul din ele spune : ” Interesant ce imi spuneti dvs pe blogul mogululului. Insa intrebarea fundamentala este cum as putea eu sa verific acuratetea acestor informatii? In cazul in care nu se vor dovedi reale, cel care va castiga va fi tot regimul lui Traian Basescu. ”
PRECIZARE
ARMELE CAUTATE DE AMERICANI , MOTIV DE DESLANTUIRE A INVADARII IRAKULUI AU FOST ASCUNSE IN ROMANIA LA AMBASADA IRAKULUI DE LA BUCURESTI SI LA ALTE 27 DE DEPOZITE MILITARE. O MARE PARTE DIN DOCUMENTELE DESCOPERITE DE MINE
POARTA SEMNATURA BASESCU, ACESTA FIIND MINISTRUL TRANSPORTURILOR DIN ACEASTA PERIODA.
ACESTE DOCUMENTE SUNT DE AJUNS PENTRU ADUCEREA ACTUALULUI PRESEDINTE IN FATA UNUI TRIBINAL INTERNATIONAL.
Actiunea de ascunderea armelor poarta numele de cod SARINDAR.
Nu este prima data cand teroristii romani utilizeaza acest procedeu. Pe vremea lui Ceausescu sau trimis arme si tehnologie de distrugere in masa in Libia . Ca si in cazul Irakian la sosirea inspectorilor ONU nu sa gasit nimic. Aceasta actiune terorista a fost cordonata la vremea respectiva de Pacepa iar mai nou de Traian Basescu.
CAZUL A INTRAT IN ATENTIA CONGRESULUI AMERICAN.
AM TRIMIS NU DEMULT O DEPOZITIE SCRISA SI SUB JURAMANT UNEI COMISII SPECIALE CARE SE OCUPA DE GASIREA ARMELOR. OBAMA VREA SA SE FACA LUMINA IN ACEST CAZ ” MANEVRAT ” DE ADMINISTRATIA LUI BUSH.
SCANDALUL ESTE NUMIT „SCANDALUL SECOLULUI „. Inspectorul sef ONU Scott Riter spune in in interviul acordat mie ” Adevarul despre transportul de tehnologie atomica a fost ascuns. Sau facut presiuni extraordinare sa nu inculpam pe romani. Numai de la Aerofina sau cumparat 150 de motoare pentru rachetele Scud.” Transporturile in ambele directii sau facut prin aeroportul Otopeni si poarta semnatura Basescu.
SANSELE LUI BASESCU DE A SCAPA SUNT NULE. VOR PIERDE PAINEA SUTE DE OAMENI CONECTATI IN ACEASTA OPERATIE DE URIASA ANVERGURA, IMPOTRIVA ONU, SUA SI A INTRGII LUMI.
Domnule Voiculescu
Sunt convins ca presedintele citeste cu interes deosebit blogul dumneavoastra. Ma gandesc cum ar reactiona la urmatorul anunt
„CINEASTUL HORVATH VA ANUNTA LA ANTENA3 SFARSITUL REGIMULUI BASESCU ! ”
In concluzie sper sa aveti aceleast ganduri ca si mine, spre satisfactia generala.
Robert Horvath Cineast New York
http://devanewyork.blogspot.com/
http://www.devagallery.com/

10. România trăieşte! « Un blog cu atitudine - Mai 4, 2010

[…] cum am spus la începutul săptămânii trecute, la Sinaia a avut loc Congresul LYMEC (tinerii liberali […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: