jump to navigation

Mă-ta are cratimă August 31, 2012

Posted by atitudini in Atitudinile altora.
Tags: , , , , , , , ,
2 comments

Bun! Bun! Bun!

Știam eu că mai vine material. Fiind un blog de atitudine, nu am cum să rămân indiferent la poza de mai jos. Nu degeaba am avut pe blog atâta timp bannerul celor de la „Vorbim Românește”  (un blog închis acum din păcate). Și nu degeaba postările mele sunt cu îăâșț…

Mă-ta are cratimă

Mă-ta are cratimă

Bonus, versurile și clipul. Merită amândouă. Poate mai dispar din acronimele aberante de pe net. Sau măcar k-urile din sms-uri!

Eram prins1 la birou,
Dar cu mintea pe-afară,
Vroiam2 să mă plimb,
Să mă bucur de vară,
Dar totu-ntr-o clipă s-a schimbat
Când Shobby4you din Feteshti3 m-a înjurat.

Cei mai pudici dintre voi să-nchidă ochii sau fereastra,
C-o să-mi bag și o să-mi scot până-nvățați ceva din asta,
Când scrii „băga-mi-aș pula”, cratima-i stăpână,
Bagă-ți-o în orice, dar nu-n limba română.
Pune frână, tu n-ai decât să faci cum vrei, dar
Te rog, nu folosi „decât” în loc de „doar”4.

Dă un „share” pe la prieteni ca să ne mai faci un Q,
Căcatul n-are kappa, cum chiuveta n-are Q;5
E secetă de litere și sper să vină o ploaie,
Să-nmugurească iarăși i-ul în „muie” și „coaie”6.
Piesa asta nu-i romantică,
E chiar foarte pragmatică,
Lansăm o nouă tactică
De a-nvăța gramatică.

(Refren: x2)
Deși e antipatică,
Apelăm la matematică,
Minusul de acolo e cratimă-n gramatică,
E doar o despărțire7,
Te rog, nu-ți ieși din fire,
Și nu vărsa o lacrimă
Că mă-ta8 are cratimă.

Nu e nimic pe lumea asta la fel
Ca viața pe9 care o am în cartier!
Whoop! Whoop!
În jocul ăsta mare, de care, pe care, se pare
că e pe cale să dispară „pe”-ul din zare.
T SMS, PLS, PLM, VSTF, VCLL10
Apropo, pentru bagabonții11 care se respectă
„Să… liniuță… ți fut norocul” e forumla corectă,
Sunt convins: dacă n-ar fi dat curteanul ortul popii,
Azi mi-ar fi scos ochii-n ce privește
„Copil”, „Cópii”, „copii”, „copy… paste”

Într-o petiție online, dacă vrei,
Propun să-nlocuim „copii” cu „puradei”.

(Refren x2)

„Mă-ta” are cratimă!
„Mă-ta” are cratimă!
„Mă-ta” are cratimă!

„Mama” n-are cratimă,
Dar „mă-ta” are cratimă!

Asta a fost tot, dragă Internet,
Data viitoare când ne înjuri, fă-o corect!
Bate-n tastatură până rămâi fără dește12,
Sunt patru i în „morții mă-tii”, te rog, folosește-i!

Sector 7, Krem

Mă-ta o să aibă cratimă.
Hăhă, ce cratimă are mă-ta!

_________________________________________

  • 1.busy
  • 2.contopire (întâlnită frecvent în limba vorbită) a două verbe: voiam (a voi) și vream (a vrea)
  • 3.Fetești
  • 4.greșeală frecventă. „decât” se folosește în context negativ, iar „doar” – în context pozitiv
  • 5.scrise KKT și Qveta în limbaj SMS
  • 6.Scrise greșit, uneori, „mue” și „coae”
  • 7.cratima se numește și „liniuță de despărțire”
  • 8.mă-ta (your mother) se scrie greșit, uneori, „măta”
  • 9.prepoziția „pe” e omisă greșit, uneori. referință la cântecul „Un 2 și trei de 0” – B.U.G. Mafia, unde se întâlnește această greșeală
  • 10.I couldn’t spell this, they are SMS language
  • 11.vagabonzii
  • 12.degete

Felicitări băieți!

P.S. Ciudat e că azi (31 august) e ziua limbii române. Dar nu în România, ci în Republică. Și cum-necum, băsescu s-a băgat și el în frază. Detalii aici. Urât cuvânt „băsescu” în limba asta…

Piata Universitatii: 30 august 2012 August 30, 2012

Posted by atitudini in Atitudini.
Tags: , , , , , , , , , ,
add a comment

Din seara asta, o singură imagine. Probabil încă un USL-ist plătit, nu? Că atât poate produce tumoarea care nu se lasă dusă nici după a zecea trepanație…

raul se hraneste din lipsa de reactie a celor nedreptatiti

raul se hraneste din lipsa de reactie a celor nedreptatiti

Nu vreau să transform blogul într-o cronică foto sau de alt fel a Pieței Universității. Am totuși senzația că trebuie totuși să închidem această etapă oribilă din istoria României, pe numele ei „băsescu”. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Așa că îmi adaug și eu vocea la corul care, spre exasperarea bețivului… NU VREA SĂ TACĂ!!!

Cat de departe ai fi dispus sa mergi pentru „ceva”? Si ce e acel „ceva”? August 26, 2012

Posted by atitudini in Atitudinile altora.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,
5 comments

Două întrebări. Două întrebări care mi-au apărut în minte uitându-mă la Cezar.

Cât de departe aș fi dispus să merg? Dar tu?

Și pentru ce? Dar tu?

Sunt întrebări simple, dar care, uitându-mă la Cezar nu mai sunt de loc simple.

Ai fi dispus să stai afară la -15°C? Cât ai fi dispus să stai? Ai fi dispus ca în timpul ăsta să învârți un steag? Ai fi dispus ca în timp ce învârți steagul să te afli la 5 m înălțime, sprijinit de capul unei statui de bronz care suge și ultima picătură de căldură din tine? Ai fi dispus să vii și mâine? Cât de tare crezi într-o cauză și cât ești dispus să o aperi?

Cezar Avramuta, 25 august 2012

Cezar Avramuta, 25 august 2012

Cezar, îți mulțumim că ești acolo! Îți mulțumim că reprezinți zilnic cauza a milioane de guri mute.

 

 

 

CCR-Cratie vs. DEMO-Cratie August 22, 2012

Posted by atitudini in Atitudini.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,
1 comment so far

21 august 2012:

Ziua in care CCRcratia a invins DEMOcratia.

CCR-Cratie vs. DEMO-Cratie

CCR-Cratie vs. DEMO-Cratie

Se intampla intr-o insignifianta tara aflata intr-un colt uitat de lume.

Ciudat e ca aceasta „lume” se declara patria DEMOcratiei. Si mai ciudat e ca la aceasta infrangere au pus umarul serios mai multi lideri ai acestei „lumi”.

Un fel de „Pentru a vedea cat de DEMOcrati suntem noi, avem nevoie de un termen de comparatie, avem nevoie de o CCRcratie”, nu?

CCR-Cratie vs. DEMO-Cratie

CCR-Cratie vs. DEMO-Cratie

13 ianuarie 2012: sa nu uitam cand a inceput ceea ce se termina azi! Iulie 29, 2012

Posted by atitudini in Politica in Romania.
Tags: , , , , , , ,
2 comments

Sa nu uitam!

Pe 13 ianuarie 2012, a inceput!
Azi, pe 29 iulie 2012, se incheie!

La ora 19.00 sa fim acolo unde a inceput: in Piata Universitatii.

Sa spunem ce simtim. Sa ne asiguram ca se termina.
Vrem sa ne recapatam

mandria

demnitatea

speranta

Aici a inceput totul. Aici se termina totul. Piata Universitatii. 29 iulie ora 19.00!

Aici a inceput totul. Aici se termina totul. Piata Universitatii. 29 iulie ora 19.00!

Confesiunea unul boboc: „Da, voi merge la vot pe 29 iulie!” Iulie 28, 2012

Posted by atitudini in Politica in Romania.
Tags: , , , , , , , , , , ,
3 comments
Andreea Bianca Grijac

Andreea Bianca Grijac

La televizor, in mass-media, in presa, pe strada, in trafic, la metrou… de multe ori am auzit spunandu-se despre generatia mea ca suntem o generatie de ratati. Ei considera ca, din momentul ce majoritatea colegilor mei au picat cu surle si trambite Bacul, noi suntem generatia No Future. Pe intelesul tuturor: noi nu vom fi in stare sa asiguram parintilor nostri pensiile amarate la care acestia ar avea tot dreptul, nu vom putea schimba in bine Romania.

Eu sunt de alta parere. Eu n-am sa plec in strainatate. imi doresc sa fac ceva bun pentru ceilalti, pentru mine, pentru tara mea. Cred ca oamenii trebuie sa fie motivati sa ramana aici, sa aiba locuri de munca pe merit, unde sa fie apreciati la adevarata lor valoare! Nu mai vreau sa vad oameni nevoiti sa paraseasca aceasta tara pentru ca n-au posibilitatea sa cumpere painea cea de toate zilele sau pentru ca doresc sa le ofere copiilor un viitor mai bun, chiar daca ei se sacrifica pentru asta.

Tara noastra, tara voastra, tara mea e frumoasa! De ce? Pentru ca asa e… as avea nevoie de multe pagini, foarte multe pagini pentru a explica, dar trebuie sa invatam sa apreciem locurile, lucrurile, oamenii, frumosul! Sa ne gandim ca avem lucruri minunate pe care alte tari nu le au si nu le vor avea niciodata.

Generatie de ratati? Nu! Si vom arata acest lucru! Am sa lupt alaturi de cei care doresc sa mi se alature si impreuna vom dezminti aceasta afirmatie! Noi nu vrem sa fim o alta generatie de sacrificiu. Pe pielea noastra, pe viitorul nostru amputat, pe durerea noastra si a familiilor noastre regimul Basescu a experimentat o Reforma a Educatiei tot atat de stramba precum (fostul) marinar de la Cotroceni care a dorit-o si ministrul care a implementat-o. De aceea, voi merge la vot pe 29 iulie.

Am votat pentru prima data la alegerile locale din acest an, dar era altceva. Era vorba de comunitatea noastra cea mica. Orasul, comuna in care vietuim. Acum miza a crescut. Acum facem Istorie cu majuscula. Acum avem ocazia, poate unica in viata unei generatii, de a ne putea opune prostului gust devenit norma de stat, marlaniei, despotismului unei mafii insolente, dispretului afisat fata de noi, tinerii. Sa spunem NU tuturor acestor prejudecati venite de undeva dintr-un trecut obscur. Sa spunem DA vietii, increderii, sperantei de mai bine.

Poate ca unii dintre noi si-au picat examenul la matematica sau limba romana, la Bacalaureat, dar nu vom pica si acest examen la cetatenie. Nu vom intoarce fata de la aceasta provocare si vom merge la vot in 29 iulie. Pentru ca, DA, vrem sa schimbam si noi lumea in care traim. Alaturi de prietenii nostri, de parintii nostri, de cunostintele noastre vom merge la vot. impreuna cu toti romanii putem reusi. Numai impreuna, solidari. De aceea, voi vota pe 29 iulie.

E dreptul meu, e dreptul nostru al tuturor sa decidem soarta tarii noastre si sa nu-i lasam pe altii sa decida in locul nostru!

Material realizat de Andreea Bianca Grijac pentru www.studentie.ro

 

Motivele 7, 8 si 9 pentru demiterea lui basescu Iulie 19, 2012

Posted by atitudini in Politica in Romania.
Tags: , , , , , , , ,
2 comments

Continuăm că e material….

Motivul 7: A furat flota Română

Motivul 7: A furat flota Română

Motivul 8: Basescu si-a dat singur o casa in strada Mihaileanu

Motivul 8: Basescu si-a dat singur o casa in strada Mihaileanu

Motivul 9: A umilit pensionarii

Motivul 9: A umilit pensionarii

Motivele 4, 5 si 6 pentru demiterea lui Basescu Iulie 12, 2012

Posted by atitudini in Politica in Romania.
Tags: , , , , , , ,
1 comment so far

Păi e foileton, nu?

Motivul 4: A creat 1 milion de someri

Motivul 4: A creat 1 milion de someri

Motivul 5: A dus 5 milioane de romani sub pragul saraciei

Motivul 5: A dus 5 milioane de romani sub pragul saraciei

Motivul 6: A indatorat fiecare roman cu 5000 de euro

Motivul 6: A indatorat fiecare roman cu 5000 de euro

%d blogeri au apreciat asta: