jump to navigation

Să râdem sau să plângem? Aprilie 9, 2012

Posted by atitudini in Doar malu' Dambovitei.
Tags: , , , , , , , , , ,
2 comments

Ultimul sondaj CCSB:

Ultimul sondaj CCSB

Ultimul sondaj CCSB

PD – 13%, Dan Diaconescu 15%...

Dacă ar fi singurul sondaj, aș mai zice. Dar e al treilea cu ordinea asta. Să râdem sau să plângem când vedem că Elodia o ia pe Woodrea? Că Tolea e mai șemcher decât Cristian Preda? Ca Dan Diaconescu trece fluierând pe lângă Boc?

Atunci când uitându-ne la Urban, Becali, EBA și alții asemenea am crezut că am văzut tot, iată că realitatea ne contrazice! Nici nu am fi știut ce pierdem, nu?

Imagini din Parlament cu Dan Diaconescu

Imagini din Parlament cu Dan Diaconescu

Prima campanie electorala pe Facebook in Romania. Cum va fi? Martie 28, 2012

Posted by atitudini in Experienta de campanie.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,
2 comments

Mai sunt mai puțin de 75 de zile până la localele din iunie. Cine vrea să facă ceva atunci a început deja munca de măcar o lună de zile.

De data asta, pe lângă toate metodele clasice ale campaniilor și circulației informației, avem ceva nou în România: Facebook.

evolutia numarului de utilizatori de Facebook in Romania

La ultima campanie, cea de la finalul lui 2009, erau mai puțin de 500.000 de utilizatori în România. Practic FB în România era la început – cei 2-3% care preiau noile tehnologii în primul val. Total neinteresant pentru zona de campanie.

Acum sunt 4.676.660 de utilizatori în România, dintre care 84% cu drept de vot! Până pe 10 iunie vor fi probabil 5 milioane. Cât să câștigi un fotoliu la Cotroceni. Extrem de interesant deci. Unde mai pui că 91% spun și în ce oraș stau! Aur curat pentru partide și candidați. Dacă adaugi și posibilitatea campaniilor țintite, cu reclamă unde selectezi grupa de vârstă, sexul, educația… e deja platină 🙂

Uitându-ne mai în detaliu găsim lucruri interesante:

  • Traian Băsescu nu are pagină pe FB. Nu este Barack Obama… Are în schimb o pagină de susținere „Alături de Traian Băsescu” (alături într-un singur cuvânt), un răspuns la problema SMURD-Raed Arafat-Piața Universității.  A reușit să strângă 1.334 de like-uri
  • Există însă ceva numit Traian Băsescu „public figure” care e rezultatul colaborării dintre FB și Wikipedia. 5.088 de like-uri
  • Există și o comunitate „Alături de președintele nostru„. 126.864 de like-uri. Dacă am face un raport între cifre (cetățeni-voturi și utilizatori de FB-likeuri) cele 126.864 sunt cam de 10 ori mai mici decât ar trebui. Ceea ce înseamnă că pe FB nu e multă iubire de Băsescu.
  • Există și o pagină mică-mică numită „Emil Boc„. Tot în colaborare cu Wikipedia. Are 1.117 like-uri.
  • Elena Udrea. Pagină de like. 32.605. De precizat că deși sunt 139 de albume foto publicate pe pagină, în toate cele peste 1.000 de poze apare îmbrăcată. Ciudat…
  • În oglindă cu Băsescu există și „O sustin pe Elena Udrea„. Community cu 109.605 like. Să înțeleg că domnul Boc nu avea nevoie de susținere…
  • MRU are doar pagina de persoană publică. 2.167 like-uri.
  • Pagina lui Crin Antonescu are acum 23.301 like-uri.
  • Victor Ponta, un pic mai puțin, 20.520
  • La grupuri însă, lucrurile stau invers. „Victor Ponta Prim-Ministru” are 29.032 de membri, iar „Crin Antonescu Președinte” are 6.391 de membri.
  • Îl adaug aici și pe Remus Cernea, primul care și-a demarat o campanie politică pe FB cu 42.389 like-uri.
  • Piața Universității este ultima din lista de mai sus – o pagină protest cu 45.442 like-uri, pornită din nemulțumirea față de Băsescu, Boc, Udrea etc. Și care își menține independența mesajelor promovate.

Dincolo de cei de mai sus, potențialul FB îl putem vedea dacă ne uităm la paginile unor vedete, firme etc. Cele care au ieșit din țară nu se pun pentru că au like-uri și de afară. Cel mai elocvent este cazul Inna, cu 5.167.202 like-uri, prima din top.

Mai jos se vede potențialul unor branduri locale. Kiss FM și Creative Monkies cu peste 600.000 de like-uri (și în top 10) sau Cronica Cârcotașilor și Discovery România cu peste 300.000 de like-uri (în tot 20). Practic, cine atrage peste 400.000 de like-uri este în tot 10 al brandurilor locale, având un 10% din utilizatorii de FB din România alături.

Nu prea există statistici la grupuri și ar fi interesant. Regulile FB generează o mecanică specială pe grupurile de FB. Una dintre cele mai interesante caracteristici este menținerea unui mesaj pe prima poziție, atâta timp cât atrage comentarii și like-uri.

Am încercat să găsesc grupuri mari… Majoritatea sunt sub 1.000 de persoane. Și sunt extrem de multe, majoritatea (cele de 3-5-50 de persoane) fiind inactive.

Am găsit grupul România. 55.544 membri. Este cel mai mare pe care l-am găsit. Un grup liber și din cauza asta destul de haotic. Fiecare postează ce vrea, fără să mai apuce să vadă ce scriu alții. Majoritatea posturilor se duc la fund fără niciun like sau comentariu.

În zona politicului am mai găsit Grupul Opoziției Unite cu 10.621 de membri, un grup USL cu 5.991 și grupul Partidul Social Democrat cu 26.895 de membri.

La final, trebuie să adaug încă un grup „Rares Manescu candidat la primaria sector 6. Este un grup relativ recent, pentru că e apărut în 2012. Dar este un grup cu o creștere incredibilă pentru un grup totuși local. Comparat cu altele similare este deja de 10 ori mai mare (13.897 de membri) și nu dă semne să se oprească. Practic, la capitolul grupuri, este al doilea ca mărime în România din ce am putut eu să găsesc... Și trebuie luat în calcul că în cazul sectorului 6, populația votantă este de ~335.000. Dintre aceștia, se duc la vot (probabil) ~150.000. Un grup care deja adună 10% din populația care se prezintă la vot este foarte mare! Ponderat cu rata de penetrare a FB (1.115.680 de utilizatori în București, probabil 90% din numărul real având în vedere că nu toți își declară localitatea de domiciliu) cei aproape 14.000 de membri ai grupului lui Rareș Mănescu înseamnă ~20% din utilizatorii de FB din sectorul 6 care și votează. Ca să ieși primar, cu legea actuală, 30% este deja suficient! În comparație, primarul în funcție, Cristian Poteraș, are doar 2.185 de like-uri pe pagina proprie, iar alte nume vehiculate chiar și mai puțin!

Pornind de la acest ultim exemplu – grupul de susținere pentru Rareș Mănescu ca viitor primar la sectorul 6, cred că online-ul și mai ales FB ne rezervă niște suprize interesante până pe 10 iunie. Iar cei care au avut inspirație sunt deja acolo!

Pentru că tema a luat deja volum voi continua în altă zi textul cu modul în care văd folosit FB într-o campanie electorală și cât poate conta.

Contractul cu RMGC a apărut pe site-ul Ministerului Economiei Septembrie 6, 2011

Posted by atitudini in Politica in Romania.
Tags: , , , , , , , , ,
5 comments

Într-un stil tipic pentru actuala guvernare, foarte conspirativ şi cu mult „mi se pare” de parcă nu ar şti, o parte a contractului aferent exploatării de la Roşia Montană a apărut pe pagina Ministerului Economiei.

Vă provoc să găsiţi unde este…

Până îl găsiţi, îl puteţi citi de aici:

La fel de interesant este că în acelaşi timp, ministrul mediului spunea că ar fi bine să se desecretizeze contractul, dar că trebuie acordul părţilor… Halal guvern! Halal comunicare! Halal minciuni!

.

P.S. halal e folosit în context cu al doilea înţeles, opus primului, cel care e mult mai apropiat de originea cuvântului… 🙂

Bok Ianuarie 12, 2011

Posted by atitudini in Atitudinile altora.
Tags: , , , , ,
8 comments

Se separa in sfarsit apele in politica romaneasca. Cei de stanga raman de stanga, PSD-PNL-PC, cei de dreapta, PDL si UDMR, raman de dreapta. Astazi PNL si-a dat jos masca, a tradat definitiv electoratul de dreapta, a trecut in tabara lui Iliescu, Voiculescu si Ponta, practic tradand tot ce inseamna dreapta romaneasca.

Boc, luni, la TVR

Nu ştiu de ce, dar declaraţia de sus, în format video, eu o văd cam aşa:

 

Videne! Bercene! Facem şi noi un protocol mic? Iunie 28, 2010

Posted by atitudini in Politica in Romania.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,
17 comments

Primeam mai deunăzi o atenţionare privind eforturile suprapiticeşti făcute de Boc pentru redresarea României. Cică toate companiile de stat reduc cu 20% cheltuielile…. Câtă solidaritate!

Trecând însă de gard, dăm peste:

reducerea cu 20% a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile, altele decât cele pentru activităţile de producţie, a cheltuielilor cu prestaţiile externe, cheltuielilor de protocol, reclamă şi publicitate, programate pentru semestrul II 2010

Nu mai intru în fineţuri legate de trimestrializare şi programarea cheltuielilor (se pot cheltui în primele 6 luni si 90% din bani dacă eşti şmecher, deci nu e greu să tai 20% din 10% rămaşi).

Şi hai să vedem ce înseamna publicitate şi protocol… Am ales două bucăţi Se.Ce.uri, aflate în proprietatea noastră, a tuturor (adică a nimănui) dar păstorite una de Videanu şi una de Berceanu. Mai exact am luat la întâmplare: Nuclearelectrica şi Aeroporturi Bucureşti. Companii care ştim bine că dacă nu şi-ar face publicitate s-ar prăbuşi economic.

În bugetul Nuclearelectrica avem (cifrele reprezintă „mii lei”):

Bugetul Nuclearelectrica

Bugetul Nuclearelectrica

avem, după cum se vede, un 425.000 €. Asta înseamnă (dacă le-am împărţi echilibrat şi am aplica 20% ) un 42.000 € care rămân facă reclamă atomului, iar apoi bem de bucurie. doar e criză… Bine Videneeeee!

În bugetul Aeroporturi Bucureşti avem (tot „mii lei”):

Bugetul Aeroporturi Bucuresti

Bugetul Aeroporturi Bucuresti

adică un 165.000 € la care, dacă aplicăm aceeaşi inginerie ca mai sus ne dă un 16.500 € care rămân să convingem consumatorul că cel mai indicat este să foloseşti aeroporturile Băneasa sau Otopeni în cazul în care doreşti să pleci cu avionul din Bucureşti. Cică sunt nişte unii care ar dori să folosească alte aeroporturi în Bucureşti…

După atâtea cifre, pentru că sunt sigur că aţi ameţit, tot ce vă cer este un pic de solidaritate şi încredere în măsurile luate de Guvern Băsescu. Sunt cele mai bune!

Şi să ştiţi că situaţia gravă de azi se datorează mogulilor! Şi lui Tăriceanu! Şi minerilor aduşi de Iliescu (care, dacă nu l-am fi votat pe chioru, ar fi venit iar în Bucureşti).

Să-ţi fie ruşine Decebal!

.

P.S. de atâta transparenţă nu am găsit bugetul pe 2010 al Nuclearelectrica şi, pentru a vă manipula cu răutate am folosit bugetul din 2009… Am vaga senzaţie că seamănă cu cel din 2010…

P.P.S. Ştiu şi că 42.000 € sau 16.500 € nu sunt mare lucru la o naţie precum cea română. Dar mai ştiu şi că există sute de companii de stat. Iar unele au bugete frumoase. Eu bag mâna în foc că dacă s-ar aplica corect cei 20% ar ieşi la cele 2 capitole exceptate (protocol & publicitate) ar ieşi de-un cincizeci de milioane de iepuroi…

Planul B Iunie 26, 2010

Posted by atitudini in Politica in Romania.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,
21 comments

Pornind de la o idee a moşului, cred că este momentul să vorbim despre „planul B”. Sunt sigur că el există. Mai mult, are şi diferite variante:

1. varianta „BOC”:

Planul B elaborat de Boc

Planul B elaborat de Boc

2. varianta Patapievici (ICR):

Patapievici salveaza Romania!

Patapievici salveaza Romania!

3. Planul B(VB)

Planul BVB

Planul BVB

4. PD-ul are propria gândire:

Planul B al PD

Planul B al PD

5. TRU & Lăzăroiu sunt cei cu viziune:

TRU & Lazaroiu lucrand la propriul plan B

TRU & Lazaroiu lucrand la propriul plan B

6. Avioanele F16 sunt planul B spun unii! (sursa)

F16. Problema sau solutie?

F16. Problema sau solutie?

7. Cotroceniul are solutia şi se grăbeşte să ne-o comunice (sursa):

Mesagerul cotrocenilor fuge cu solutia

Mesagerul cotrocenilor fuge cu solutia

8. Pentru toţi cei care au avut tupeul să ceară ajutorul divinităţii în rezolvarea crizei pe care tot ei au creat-o, a venit răspunsul (sursa):

Raspunsul la rugaciuni vine pe neasteptate

Raspunsul la rugaciuni vine pe neasteptate

.

UPDATE, 28 iunie:

9. De la Baricada vine şi varinta BNR promisă:

Varianta BNR

Varianta BNR

Şi trebuie să recunoaşteţi că le-a ieşit bine de tot!

Relansarea căderii Iunie 22, 2010

Posted by atitudini in Politica in Romania.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,
17 comments
Guvenul ajuta economia
Guvenul ajuta economia

mor dacă înţeleg cu ce ajută tăierile de pensii şi salarii!

Banii sunt în sistem. Cel puţin ăştia de pensii şi salarii. Alţi bani sunt scoşi din sistem şi mutaţi în vile şi iahturi prin alte ţări.

Dar salariile şi pensiile sunt cheltuite în ţară. Scăderea lor, pe lângă scăderea nivelului de trai al celor direct vizaţi are şi efecte sistemice.

(Sursa foto aici)

Hai să luăm exemplul meu:

  • am „recalculat” toate bacşişurile. De la un 15% şi peste m-am dus sub 10%;
  • maşina o spăl cât pot de rar. Adică nu o săptămână sau două ci la lună. Plus că în loc să las 10-12 lei la un interior-exterior de 25 lei, las doar un 5 lei;
  • nu mai las niciun rest pe tejghea. Chiar şi 5 bani îi iau;
  • la consum am început să tai chestiile neesenţiale. Se poate trăi şi fără biscuţi de nu-ştiu-ce-fel sau bere Trappist. Plus că am descoperit pe Timişoara un depozit de alimente unde găsesc mai ieftin ce iau de obicei din Metro sau Carrefour. Nu mai zic că am renunţat complet să mai iau la preţ dublu de la buticul din colţ;
  • încerc să folosesc şi altceva decât maşina atunci când se poate. Există şi troleu sau tramvai pe lumea asta… măcar uneori;
  • vacanţă? Am găsit un prieten care are o casă la munte şi se poate şi aşa, cu mâncare luată din Metro;
  • film la Mall? Păi un film pe calculator ce are? Plus că stau în patul meu nu în zgomotul de floricele ale cinefililor bucureşteni;
  • ieşirile pot fi înlocuite cu intrări. Adică în loc să ies eu la un restaurant mai bine intră 5-6 persoane la mine şi stăm cu floricele, seminţe, bere şi şpriţ până la 4 dimineaţa în faţa unui board game (credeţi-mă că ultima sesiune a ieşit beton! Ne-a rupt Nicu la Catan…);

Cred că pot continua exemplele cu multe alte buline dar este evident ce încerc să spun. Scăderea nivelului de trai al „afectaţilor” se transmite mai departe, chiar cu un plus, în lumea privaţilor şi a angajaţilor lor. Credeţi că frizerii sunt la fel de fericiţi de bacşişurile primite? Eu aş pune pariu că nu…

Şi cu ce ne ajută toate astea? Ştiu, statul cheltuie mai puţin. Şi? Cum facem economia să repornească? Unde sunt investiţiile (care să genereze locuri de muncă, salarii, producţie etc.)? Unde este infrastructura care să reprezinte baza pentru investiţii? Unde este sprijinul statului în atragerea de businessuri în România?

Domnul Vosganian spunea că „marimea salariului este modul in care fiecare om se pozitioneaza fata de societate, e rodul muncii lui, al carierei urmate pas cu pas„. Eu cred că efectele măsurilor de azi vor fi infinit mai perverse…

Inbox-ul lui Zeus (Moise mai nou…) Iunie 13, 2010

Posted by atitudini in Diverse.
Tags: , , , , , , , , ,
6 comments

Prima varianta, 2009 (găsit aici):

Inbox-ul lui Base (cum arata in 2009)

Inbox-ul lui Base (cum arata in 2009)

Azi, el arata cam aşa (luat de aici):

Inbox-ul lui Base 2010

Inbox-ul lui Base (cum arată acum, în 2010)

Nu le comentez. Sunt mult prea bine făcute ca mai adaug ceva… ENJOY!

%d blogeri au apreciat asta: