jump to navigation

Post factum Romania-Ungaria Septembrie 8, 2013

Posted by atitudini in Atitudini, Atitudinile altora.
Tags: , , , , , ,
4 comments

Romania Ungaria 3-0 coregrafie 1918

După meciul cu Ungaria am văzut o grămadă de atitudini postate.

Am văzut multe mesaje de bucurie.

Am văzut și multe mesaje naționaliste.

Și am mai văzut mesaje de tipul „de ce ne pasă atât”, „ce are fotbalul cu 1918 sau 1940” etc.

Aș putea să amintesc că galeriile de fotbal și studenții s-au dovedit miezul oricăror mișcări de protest. Aș putea să amintesc că pe acel stadion au fost mai mult de 50.000 de guri care au strigat mai tare ca în alte dăți „Hai România!”. Aș putea să amintesc că o națiune nu se păstrează trează și puternică bând ceai, ci prin gesturi ferme și atitudini exprimate.

Dar nu cred că este cazul.

Pentru că este vorba de acei oameni care au mereu pe buze idei de tipul „doar în românia”, „tipic românesc”, „românisme” și 1.000 de alte chestii negative. Idei goale, calpe. Idei care nu au nimic în comun cu „Deșteaptă-te române”, cu milioanele de români care și-au dat viața pentru ca altora să poată să nu le pese azi și cu ideea de mândrie națională.

Sunt oameni care nu simt nimic în fața drapelului național, care trăiesc mai profund când aud Marabou cântat de Antonia decât Treceți batalioane române Carpații și care tot speră că ultimul stinge lumina.

Sunt români cărora le pare rău că sunt români. Sunt români din greșală. Și sunt motivul pentru care încă suntem unde suntem și nu unde am putea fi.

Până când ei vor dispărea în anonimat eu voi continua să cred în forța pe care o dă iubirea de țară, respectul față de imn și o doză decentă de naționalism. Asumat și exprimat!

Later edit:

Cei cărora nu le pasă în niciun fel la imaginea de mai jos, nu cred că merită să mai fie chinuiți de ”povara” de a fi cetățeni români…

parerea ungurilor

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: